Read Prin foc si sabie Online

Authors: Henryk Sienkiewicz

Prin foc si sabie (8 page)

BOOK: Prin foc si sabie
6.29Mb size Format: txt, pdf, ePub
ads

― Nu se poate! Nu se poate! răcni Czapliński, smulgându-şi părul din cap.

― Ba mai mult, adăugă Zaćwilichowski, chiar acest cavaler, aici de faţă, l-a scăpat şi a tăiat slugile Domniei Tale, faptă pentru care, cu toate scrisorile hatmanului, nu este câtuşi de puţin vinovat, fiindcă se întorcea dintr-o solie la Crîm şi nu putea să cunoască poruncile hatmanului; văzând un om în stepă asuprit de tâlhari, cum credea, i-a sărit într-ajutor. Îţi dau de ştire din vreme despre norocul lui Chmielnicki, pentru că s-ar putea să-ţi cadă oaspete cu zaporojenii lui şi, de, se vede că nu prea ai fi bucuros. Te-ai purtat prea de tot cu el. Ptiu, la dracu!

Nici Zaćwilichowski nu-l avea la inimă pe Czapliński.

Ajutorul de staroste zvâcni în picioare şi mai că amuţi de furie; numai faţa îi deveni stacojie, iar ochii îi ieşiră şi mai mult din orbite. Proţăpindu-se înaintea lui Skrzetuski lăsă să-i scape doar vorbe întrerupte:

― Cum asta! Domnia Ta, cu toate scrisorile hatmanului!… Eu te… te… voi…

Dar porucinicul Skrzetuski nici nu se ridică de pe laviţă, sprijinindu-se într-un cot, se uita la turbatul Czapliński cum se uită şoimul la o vrabie legată.

― De ce te agăţi Domnia Ta de mine ca scaieţii de coada câinelui? îl întrebă.

― La judecată… cu mine… Domnia Ta, cu toate scrisorile… Cu cazacii am să!…

Zbiera aşa de tare, că larma din încăpere se linişti puţin. Cei de faţă îşi întoarseră capetele spre partea unde se afla Czapliński. Se ştia că are o fire arţăgoasă şi caută întotdeauna pricină de ceartă cu oricine, dar acum se mirară cu toţii că începuse scandalul faţă de Zaćwilichowski, singurul om de care se temea, şi încă cu un oştean care purta culorile lui Wiśniowiecki.

― Domnia Ta, fa bine şi taci, rosti bătrânul stegar. Acest cavaler e cu mine.

― La judecată… În butuci! striga întruna Czapliński, fără să mai ţină seamă de nimeni şi de nimic.

Abia acum Skrzetuski se ridică în toată înălţimea staturii sale, dar nu scoase sabia din teacă, ci, aşa cum atârna slobodă în jos de curele, o apucă de la jumătate şi o împinse în sus în aşa fel că mânerul cu garda ajunse tocmai sub nasul lui Czapliński.

― Ia miroase puţin, Domnia Ta! spuse cu răceală.

― Loveşte, cine crede-n Dumnezeu!… Slujitori! ţipă Czapliński, apucând mânerul sabiei.

Dar nu mai avu când s-o scoată. Tânărul porucinic îl întoarse pe călcâie, îl înhăţă cu o mână de grumaz şi cu cealaltă de turul nădragilor, îl ridică în sus, deşi se zbătea ca un peşte pe uscat, şi se îndreptă spre uşă printre laviţe, strigând:

― Fraţilor, faceţi loc pentru încornorat, că împunge! Acestea rostind, ajunse la uşă, izbi în ea cu Czapliński, o deschise şi-l aruncă afară pe ajutorul de staroste.

După aceea se aşeză liniştit la locul lui alături de Zaćwilichowski.

Un răstimp, în încăpere domni liniştea. Puterea pe care o arătase Skrzetuski impunea respect şleahticilor adunaţi. Cu toate acestea, după o clipă de tăcere, încăperea se cutremură de hohote de râs.


Vivat
oştenii lui Wiśniowiecki! se auzeau unii.

― A leşinat, a leşinat şi e plin de sânge! strigau alţii care se uitau curioşi prin uşa deschisă la perete să vadă ce face Czapliński. Îl ridică slujitorii!

Numai prietenii ajutorului de staroste, puţini la număr, tăceau şi, cum nu aveau curajul să-i ţină partea, se uitau posomorâţi la porucinic.

― Vorbind cu dreptate, prea te calcă pe bătătură, grăi Zaćwilichowski.

― E un terchea-berchea, spuse, apropiindu-se, un şleahtic gros, care avea un ochi acoperit de albeaţă, iar în frunte o gaură de mărimea unui taler, prin care se vedea osul gol. E un nemernic! Domnia Ta, vorbi mai departe, adresându-se lui Skrzetuski, dă-mi voie să-ţi ofer serviciile mele. Sunt pan Zagłoba cu blazonul
În frunte,
lucru pe care oricine poate să-l cunoască fie şi după gaura pe care mi-a făcut-o în frunte plumbul unui tâlhar, pe când mă duceam să mă rog în Ţara Sfântă pentru păcatele tinereţii.

― Ehe, dă-ne pace, Domnia Ta! îi zise Zaćwilichowski. Altădată spuneai că e de pe urma loviturii unei stacane la Radom.

― Ba plumb de tâlhar, cum mă vezi! La Radom a fost altceva.

― Că Domnia Ta ai plecat în Ţara Sfântă… de, se poate şi asta, dar că n-ai ajuns până acolo, e sigur.

― N-am ajuns, pentru că la Galata am primit cununa de mucenic. Câine să fiu, dacă mint, nu şleahtic.

― Trăncăneşti vrute şi nevrute.

― Sunt un şmecher fără pereche. Sluga plecată, jupâne porucinic!

În acest timp veniră şi alţii să facă cunoştinţă cu pan Skrzetuski şi să-i mărturisească prietenia; nu-l iubea nimeni pe Czapliński, aşa că se bucurau de ruşinea pe care o păţise. Lucru curios şi greu de înţeles astăzi; toţi şleahticii din împrejurimile târgului Czehryn, stăpânii mai mărunţi ai slobozilor şi arendaşii averilor domneşti şi ale magnaţilor, chiar cei aflaţi în slujba neamului Koniecpolski, ştiind cu toţii, cum se întâmplă de obicei între vecini, de duşmănia dintre Czapliński şi Chmielnicki, erau de partea celui din urmă. Pentru că Chmielnicki se bucura de faima unui războinic vestit, care adusese mari foloase în bătăliile purtate. Se ştia de asemenea că însuşi regele ţinea mult la părerea lui; cât despre scandalul cu Czapliński, toţi credeau că e vorba de o sfadă obişnuită între şleahtici, cum se numărau cu miile mai ales în ţinuturile rutene. Se arătau deci de partea celui care ştiuse să-şi câştige mai multă bunăvoinţă, neputând să prevadă întâmplările înfricoşătoare ce aveau să vină. Abia mai târziu inimile tuturor, ale şleahticilor şi ale clerului de amândouă riturile, au fost cuprinse de ură împotriva lui Chmielnicki.

Iată de ce se întreceau să vină la Skrzetuski cu pocalele întinse, rugându-l: „Bea, frate! Ciocneşte şi cu mine!

Trăiască oamenii lui Wiśniowiecki! Atât de tânăr şi a ajuns porucinic în steagurile prinţului.
Vivat
prinţul Jeremi, hatmanul hatmanilor! Cu prinţul Jeremi mergem şi la capătul lumii! Asupra turcilor şi a tătarilor!

La Stambul! Trăiască milostivul nostru stăpân Władysław al IV-lea
{53}
!” Dintre toţi cel mai tare striga jupân Zagłoba, care era gata să se ia la întrecere la vorbă şi la băutură, cu un regiment întreg.

― Ascultaţi, Domniile Voastre! zbiera de zăngăneau geamurile ferestrelor. L-am chemat în judecată pe sultan pentru ponosul ce mi l-a pricinuit la Galata.

― Nu spune vorbă mare să nu rămâi cu gura strâmbă!

― Cum asta, Domniile Voastre? „
Quatuor articule judicii castrensis; stuprum, inccendium, latricinium et vis armata alienis aedibus illata”
{54}
– şi ce, n-a fost asta tocmai
vis armata
?

― Domnia Ta, eşti un cocoş de munte ţipător.

― Ajung şi la judecată!

― Încetează, Domnia Ta…

― Şi am să capăt condamnarea lui, am să-l declar un om lipsit de onoare, iar după aceea vine războiul, dar cu un
infamis…

― În sănătatea Domniilor Voastre!

Cu toate că unii începuseră a râde, şi printre aceştia se afla şi Skrzetuski, fiindcă se afumase oleacă, şleahticul îi dădea înainte ca un adevărat cocoş de munte care se îmbată de propriul glas. Din fericire, vorbirea îi fu întreruptă de alt şleahtic care se apropie şi îl trase de mânecă, spunându-i cu un accent cântător de lituanian.

― Jupâne Zagłoba, fă-mi şi mie cunoştinţă cu pan Skrzetuski… fă-mi şi mie cunoştinţă!

― Cum să nu, cu toată voia. Panie porucinic, iată-l pe Domnia Sa Powsinoga.

― Podbipięta, îl îndreptă şleahticul.

― Totuna e! Cu blazonul Rupe-nădragi…

― Rupe-glugă, îl îndreptă iarăşi şleahticul.

― E totuna. Din Psiekiszki.

― Din Myszykiszki, îl îndreptă şleahticul pentru a treia oară.

― Tot aia e.
Nescio,
ce mi-e maţe de şoareci, ce mi-e maţe de câine
{55}
. Dar un lucru e sigur, că n-aş vrea să locuiesc în nici unul dintre ele; să stai acolo nu-i prea uşor, dar şi să ieşi nu prea se cuvine. Domnia Ta, îi spunea mai departe lui Skrzetuski, arătându-l pe lituanian, iată o săptămână încheiată de când tot beau vin pe socoteala acestui şleahtic care are la brâu un paloş la fel de greu cum îi e şi punga, iar punga la fel de grea ca şi priceperea. Dacă am băut vreodată pe banii unui caraghios mai mare ca ăsta, vă învoiesc să mă numiţi un măscărici de felul celui care-mi plăteşte vinul.

― Ptiu, dar ştiu că i-a zis-o! strigau şleahticii, râzând. Dar lituanianul nu se supăra, dădea doar din mână, zâmbind cu blândeţe, şi repeta mereu.

― E, dă-mi pace, Domnia Ta… e ruşine!

Porucinicul Skrzetuski se uita cu luare-aminte la această nouă figură care avea într-adevăr o înfăţişare ciudată. Mai întâi, era un bărbat de statură atât de înaltă, încât mai că atingea tavanul cu capul şi părea şi mai înalt din pricina slăbiciunii neobişnuite. Umerii largi şi grumazul vânos arătau o putere de uriaş, dar era numai pielea şi oasele. Avea burta atât de suptă sub coşul pieptului, că putea fi luat lesne drept un prăpădit care moare de foame, deşi era îmbrăcat cu îndestulare, într-un surtuc de postav cenuşiu, cu mânecile strâmte, iar în picioare avea nişte cizme înalte, suedeze, care începuseră să se poarte în Lituania. Cingătoarea lată şi bine îndesată, din piele de elan, neavând pe ce să se sprijine, se slobozea în jos pe şolduri, iar de cingătoare era legat un paloş de pe vremea cruciaţilor, atât de lung, că până şi acestui bărbat uriaş îi ajungea aproape de subsuoară.

Dacă cineva s-ar fi înspăimântat la vederea paloşului, s-ar fi liniştit repede, uitându-se la chipul stăpânului său. Avea o faţă slabă, ca tot ce ţinea de făptura lui, împodobită cu două sprâncene care atârnau în jos, şi o pereche asemănătoare de mustăţi de culoarea cânepii, dar atât de deschisă şi atât de cinstită, ca la un copil. Mustăţile şi sprâncenele pleoştite îi dădeau un aer îngrijorat, trist şi caraghios în acelaşi timp. Arăta ca un om batjocorit de semenii săi, dar Skrzetuski îl îndrăgi de la prima vedere tocmai pentru acea sinceritate a feţei şi pentru echipamentul de oştean, foarte îngrijit.

― Panie porucinic, rosti, Domnia Ta slujeşti sub ordinele prinţului Wiśniowiecki?

― Aşa este.

Lituanianul îşi împreună mâinile ca pentru rugăciune şi exclamă înălţându-şi privirile.

― Ah, ce războinic mare! ce cavaler! ce căpetenie!

― Fă, Doamne, ca Republica să aibă cât mai mulţi viteji ca el!

― Aşa e, aşa e! Nu s-ar putea să mă primească şi pe mine în steagurile lui?

― O va face bucuros.

Aici se amestecă în vorbă şi Zagłoba.

― Prinţul o să aibă două frigări pentru cuhnii: una în persoana Domniei Tale, alta în paloş; o să te numească de-a dreptul stolnic ori o să dea poruncă să fii pus spânzurătoare pentru tâlhari sau, cine ştie, o să măsoare cu Domnia Ta postavul pentru mundirele oştenilor! Ptiu, cum nu te ruşinezi Domnia Ta, ca om şi credincios catolic ce eşti, să fii atât de lung, ca un
serpens
sau ca o suliţă păgânească!

― E, nu se cuvine, răspunse lituanianul răbdător.

― Care e numele Domniei Tale? îl întrebă Skrzetuski. Jupân Zagłoba te-a încurcat atâta în timp ce vorbeai, că, să-mi fie cu iertare, n-am putut să înţeleg nimic.

― Podbipięta.

― Powsinoga.

― Rupe-glugă din Myszykiski.

― Na-ţi-o bună! Beau din vinul lui, dar să fiu măscărici dacă ăsta nu e un nume păgân.

― Domnia Ta ai venit de mult din Lituania? întrebă mai departe porucinicul.

― Da, sunt la Czehryn de două săptămâni. Am aflat de la pan Zaćwilichowski că Domnia Ta ai să treci pe aici şi te-am aşteptat ca să mă ajuţi să înfăţişez prinţului cererea mea.

― Spune-mi, rogu-te, că vreau să ştiu, de ce porţi la şold un asemenea paloş de călău?

― Nu e paloş de călău, Domnia Ta, e tocmai de pe timpul cruciaţilor, şi-l port pentru că e câştigat în luptă şi stă de mult în neamul nostru. Şi la Chojnice şi-a făcut datoria într-o mână de lituanian, aşa că îl port şi eu.

― E o unealtă nemaipomenită şi trebuie să fie grozav de grea – te slujeşti de ea cu amândouă braţele?

― Se poate şi cu amândouă, se poate şi cu unul singur.

― Fii bun, Domnia Ta, şi arată-mi-l!

Lituanianul scoase paloşul şi i-l întinse, dar mâna porucinicului se lăsă în jos, n-avu putere nici să-l ridice, nicidecum să lovească. Abia izbuti cu două mâini, era prea greu. Skrzetuski se ruşină puţin şi se întoarse către cei de faţă, zicându-le:

― Domniile Voastre, cine e în stare să facă o cruce?

― Noi am încercat mai de mult, îi răspunseră câteva glasuri. Numai comisarul Zaćwilichowski se încumetă să-l ridice, dar nici el nu poate să facă semnul crucii.

― Ei, dar Domnia Ta? întrebă Skrzetuski, adresându-se lituanianului.

Şleahticul ridică paloşul ca pe o trestie şi, mânuindu-l cu cea mai mare uşurinţă, făcu aerul să vâjâie, trimiţând adieri răcoroase în obrazul celor de faţă.

― Doamne Dumnezeule! strigă Skrzetuski. Nu mai încape îndoială că vei fi primit în slujba prinţului!

― Dumnezeu mi-e martor că nu doresc decât asta; n-o să-mi ruginească paloşul.

― Dar cu mintea cum rămâne? se amestecă Zagłoba. Că nu ştii să te descurci tot atât de bine şi cu ea.

Zaćwilichowski se ridică de pe laviţă şi tocmai când se pregătea să plece cu porucinicul, intră în încăpere un bătrânel alb colilie, care, văzându-l pe Zaćwilichowski, îi zise:

― Jupâne stegar şi comisar al Republicii, am venit anume la Domnia Ta!

Era Barabasz, polcovnicul din Czerkasy.

― Atunci să mergem la cvartirul meu, îl pofti Zaćwilichowski. Aici capetele s-au înfierbântat atât de tare, că nu se mai aude om cu om.

Ieşiră împreună, luându-l cu ei pe Skrzetuski. Abia apucară să păşească peste pragul hanului, şi Barabasz întrebă:

― Nu e nici o veste despre Chmielnicki?

― Ba este. A fugit la Sici. Porucinicul Skrzetuski l-a întâlnit ieri în stepă.

― N-a plecat pe apă? Am repezit un olăcar la Kudak să-l prindă, dar dacă e aşa cum spuneţi Domniile Voastre e în zadar.

Şi spunând aceasta, Barabasz îşi acoperi ochii cu mâinile şi începu să se roage:

― Doamne, mântuieşte-ne, apără-ne, Cristoase!

― De ce ţi-e teamă, Domnia Ta?

― Păi ştiţi, Domniile Voastre, ce mi-a smuls el prin înşelăciune? Ştiţi ce înseamnă să arăţi la Sici asemenea sineturi
{56}
? Doamne, scapă-ne! Dacă regele nu porneşte război împotriva turcului, scânteia ajunge la pulbere şi…

BOOK: Prin foc si sabie
6.29Mb size Format: txt, pdf, ePub
ads

Other books

The Real Rebecca by Anna Carey
The Tree of the Sun by Wilson Harris
Bombing Hitler by Hellmut G. Haasis
Going For It by Liz Matis
Wave by Mara, Wil
In Ethiopia with a Mule by Dervla Murphy