Prin foc si sabie (20 page)

Read Prin foc si sabie Online

Authors: Henryk Sienkiewicz

BOOK: Prin foc si sabie
3.96Mb size Format: txt, pdf, ePub

Skrzetuski ieşi şi se îndreptă spre piaţă, unde-şi avea cvartirul, în casa prinţului, pentru a-şi face ultimele pregătiri. Cu toate primejdiile legate de această călătorie, pomenite şi de Zaćwilichowski, porucinicul se gândea la ea cu anume mulţumire. Avea să vadă Niprul aproape în toată lungimea lui, până la Niż şi la pragurile stâncoase, şi aceste lacuri erau pentru vitejii de atunci un ţinut fermecat, tainic, spre care alerga oricine era lacom de întâmplări neprevăzute. Nu erau puţin cei care îşi petrecuseră toată viaţa în Ucraina şi nu se puteau lăuda că văzuseră Siciul – poate doar dacă voiseră să se înscrie în frăţia cazacilor, iar acesta era un lucru destul de rar întâlnit printre şleahtici. Trecuseră timpurile lui Samek Żborówski
{87}
şi nu aveau să se mai întoarcă. Ruptura care se săvârşise între Sici şi Republică pe vremea lui Nalewajko şi Pawłuk stăruia şi se adâncea din ce în ce mai mult, iar afluenţa şleahticilor spre Sici, nu numai a celor polonezi, ci şi a rusinilor care nu se deosebeau de cazacii de la Niż nici prin vorbire şi nici prin credinţă, era cu mult mai mică. Pilda Bułyhowilor Kurcewicz nu aflase prea mulţi doritori să le calce pe urme; acum numai nenorocirile, izgonirea, într-un cuvânt, vinovăţiile ce nu puteau fi ispăşite îi goneau pe şleahtici către frăţia de la Niż.

O taină nepătrunsă ca ceţurile de pe Nipru învăluia sălbatica republică de la Niż. Pe seama ei se povesteau minuni pe care Skrzetuski dorea să le vadă cu ochii lui.

E adevărat că nu se aştepta să nu se mai întoarcă de acolo. Solul rămâne sol, mai ales când este trimis de prinţul Jeremi.

Rumegând aceste gânduri privea pe fereastra odăii în piaţă. Să fi tot trecut un ceas, două, când lui Skrzetuski i se păru deodată că zăreşte două siluete cunoscute care se îndreptau spre Colţul Clopotului unde se găsea dugheana moldoveanului Dopul.

Se uită mai cu luare-aminte. Era jupân Zagłoba cu Bohun.

Mergeau ţinându-se de subsuoară şi în curând pieriră pe uşa întunecată deasupra căreia atârna firma ce arăta că acolo e han şi vinărie.

Porucinicul se miră de şederea lui Bohun la Czehryn şi de prietenia lui cu jupân Zagłoba.

― Rzędzian, ascultă-mă: te duci la vinărie, uite, acolo unde e firma; ai să găseşti acolo un şleahtic burduhănos cu o gaură în frunte; spune-i că vrea să-l vadă cineva care are o treabă grabnică cu el. Dacă te întreabă cine, să nu-i spui.

Rzędzian plecă în fugă şi după o vreme porucinicul îl văzu întorcându-se în tovărăşia lui Zagłoba.

― Bun găsit, Domnia Ta! îl întâmpină Skrzetuski pe Zagłoba, când şleahticul se arătă în uşa încăperii. Îţi mai aduci aminte de mine?

― Dacă-mi aduc aminte? Să mă topească tătarii şi să faci lumânări de ceară din mine pentru meceturile lor, dacă am uitat! Cu câteva luni în urmă Domnia Ta ai deschis uşa vinăriei cu Czapliński, faptă prea plăcută pentru mine, deoarece şi eu am scăpat în acelaşi fel dintr-o temniţă de la Stambul. Cum se mai află jupân Powsinoga cu blazonul „Rupe-nădragi”, cu
innocentia
şi paloşul lui? I se mai aşează vrăbiile pe căpăţână luându-l drept un copac uscat?

― Pan Podbipięta e sănătos şi mi-a spus să mă închin Domniei Tale din partea lui.

― E ca un şleahtic preabogat, dar grozav de prost. Dacă o să reteze trei capete ca al lui, fac abia unul şi jumătate, pentru că o să taie trei nătărăi. Ptiu! Ce căldură! Cu toate că e abia luna lui martie! Mi se usucă limba în gură.

― Am un mied pe cinste, de trei ani, dacă Domnia Ta doreşti să guşti din el…

― Numai un nătărău poate să se dea în lături când e rugat de un om înţelept. Felcerul mi-a prescris să beau mied, ca să-mi treacă melancolia de la cap. Se apropie vremuri de grea cumpănă pentru şleahtă:
dies irae et calamitatis
{88}
. Czapliński a dat ortul popii de frică, nu mai calcă pe la Dopul pentru că acolo beau căpeteniile cazacilor. Numai eu întâmpin primejdiile cu fruntea sus şi le ţin tovărăşie polcovnicilor, cu toate că duhnesc a păcură. Bun mied!… Într-adevăr, pe cinste. De unde-l ai, Domnia Ta?

― De la Łubnie. Şi sunt multe căpetenii aici?

― Dar cine nu este! Fedor Jakubowicz, e bătrânul Filón Dziedziała, Daniel Nieczaj şi cu ei se află Bohun, podoaba lor, care mi-a devenit prieten de când l-am întrecut la băutură şi i-am făgăduit să-l înfiez. Stau cu toţii la Czehryn şi nu ştiu încotro s-o apuce, nu îndrăznesc să se arate deschis alături de Chmielnicki. Iar dacă nu vor trece de partea lui, meritul va fi al meu.

― Cum asta?

― Uite-aşa, pentru că, bând cu ei, îi câştig pentru Republică şi îi ademenesc să-i rămână credincioşi. Dacă regele n-o să mă dăruiască pentru asta cu o stărostie, Domnia Ta poate să mă creadă că nu mai există dreptate în această Republică şi nici răsplată pentru cei vrednici, şi că mai cu cale este să aşezi cloştile pe ouă, decât să-ţi pui capul în primejdie
pro publico bono
{89}
.

― Mai bine ţi-ai primejdui viaţa bătându-te cu ei; mi se pare că-ţi risipeşti banii de pomană, dându-le să bea, pentru că pe această cale n-o să ajungi la nimic.

― Îmi risipesc banii? Drept cine mă iei, Domnia Ta? Nu-i de ajuns că mă înjosesc să stau cu nişte bădărani, mai trebuie să şi plătesc pentru ei? Socotesc că e o favoare să-i învoiesc a-mi plăti băutura.

― Şi Bohun ce tot învârteşte pe aici?

― El? Trage cu urechea la ce se aude de la Sici, ca şi ceilalţi. Pentru asta a şi venit aici. E răsfăţatul tuturor cazacilor. Se izmenesc în faţa lui ca nişte maimuţe, pentru că nu încape îndoială că polcul din Perejasław îl va urma pe el şi nu pe Łoboda. Apoi, cine ştie pe cine o să aleagă cazacii lui Krzeczowski? Când trebuie să meargă asupra tătarilor sau a turcilor, Bohun e frate bun cu cazacii de la Niż, dar acum cântăreşte cu multă socoteală lucrurile, fiindcă mi-a destăinuit la beţie că a îndrăgit o şlahciancă şi vrea să se însoare cu ea. De aceea, nu prea-i convine să se înfrăţească cu nişte ţărani înaintea nunţii. El vrea să-l înfiez şi să-i dau blazonul meu… Grozav de bun e miedul Domniei Tale!

― Mai bea, Domnia Ta.

― Beau, beau. Asemenea mied nu se găseşte pe toate drumurile.

― Domnia Ta nu l-ai întrebat cum se numeşte şlahcianca aceea, cu care Bohun vrea să se însoare?

― Ce-mi pasă mie de numele ei? Ştiu doar că dacă o să-l încornorez pe Bohun, o să se numească jupâneasa cornută.

Porucinicul simţi deodată o mare dorinţă să-l trăsnească pe jupân Zagłoba în moalele capului, dar acesta vorbea mai departe, fără să observe nimic:

― Ehe, în tinereţe eram un fercheş fără pereche. Numai să-ţi povestesc cum am primit cununa de mucenic la Galata! Vezi gaura din fruntea mea? E destul să-ţi spun că mi-au făcut-o eunucii din seraiul paşei de acolo.

― Păi spuneai că un plumb de tâlhar.

― Am spus, şi bine am spus! Orice turc e un tâlhar – aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Fură întrerupţi de intrarea lui Zaćwilichowski.

― Ei, jupâne porucinic, spuse bătrânul stegar, baidacurile sunt gata, luntraşii sunt oameni de nădejde: du-te cu Dumnezeu. Iată scrisorile.

― Poruncesc îndată oamenilor să pornească spre mal.

― Unde pleci, Domnia Ta? întrebă jupân Zagłoba.

― La Kudak.

― O să-ţi fie cald acolo.

Dar porucinicul nu-i mai auzi prevestirea; ieşise în curte unde seimenii stăteau lângă cai aproape gata de drum.

― Pe cai şi la mal! porunci Skrzetuski. Treceţi caii pe corabie şi aşteptaţi-mă!

În vremea aceasta, în încăpere, bătrânul stegar îi spune lui Zagłoba:

― Am auzit că Domnia Ta te-ai înhăitat şi bei cu polcovnicii cazaci.


Pro publico bono
, jupâne stegar.

― Domnia Ta eşti isteţ la minte, dar ai mai multă minte decât ruşine. Vrei să-i convingi pe cazaci
in poculis
{90}
, să-ţi fie prieteni în caz că vor învinge.

― Chiar dacă n-aş dori să fiu şi mucenicul cazacilor, că al turcilor sunt, n-ar fi nimic de mirare, când ştiut este că două ciuperci pot să strice borşul cel mai bun. Cât despre ruşine, nu poftesc pe nimeni s-o împartă cu mine; am să mă înfrupt singur din ea şi, cu mila lui Dumnezeu n-o să-mi placă mai puţin decât miedul acesta. Meritele mele vor ieşi ca uleiul la suprafaţa apei.

Tocmai atunci intră Skrzetuski.

― Oamenii mei pornesc, spuse.

Zaćwilichowski umplu cupele.

― Drum bun!

― Şi să te întorci teafăr! adăugă Zagłoba.

― O să mergi bine, că apele sunt mari.

― Domniile Voastre, aşezaţi-vă, să bem ce-a mai rămas. Urciorul nu e prea mare.

Se aşezară şi băură.

― Domnia Ta ai să vezi o ţară puţin obişnuită, zise Zaćwilichowski. Închină-te din parte-mi lui pan Grodzicki de la Kudak! Ei, e un oştean neîntrecut! Stă la capătul pământului, departe de ochii hatmanului, dar la el e o asemenea ordine, bine ar fi dacă ar da Domnul să fie în toată Republica la fel! Eu cunosc bine cetăţuia de la Kudak şi pragurile Niprului. În anii de demult se mergea mai des acolo; mi se umple sufletul de tristeţe când mă gândesc că toate s-au dus, au trecut, iar acum…

Aici stegarul îşi sprijini capul alb ca zăpada într-o mână şi se adânci în gânduri. Urmă o clipă de tăcere, se auzea doar tropăitul copitelor în curte; ultimii oşteni ai lui Skrzetuski ieşeau pe poartă şi se îndreptau spre malul râului, la baidacuri.

― Ei, Doamne, rosti Zaćwilichowski, revenindu-şi din îngândurare, odinioară, cu toate necazurile, erau vremuri mai bune. Uite, îmi aduc aminte ca astăzi, la Hotin, acum douăzeci şi şapte de ani! Când husarii conduşi de Lubomirski au pornit atacul asupra ienicerilor, în şanţurile lor; cazacii îşi zvârleau căciulile în sus şi strigau către Sahajdaczny de se cutremura pământul: „Tătucule, lasă-ne să murim odată cu lehii!” Şi astăzi? Astăzi Niżul, care trebuia să fie pintenul de apărare al creştinătăţii, dă drumul tătarilor în graniţele Republicii, ca să se arunce asupra lor abia când se vor întoarce încărcaţi de pradă. Acum e şi mai rău, pentru că Chmielnicki se uneşte pe faţă cu tătarii, în tovărăşia cărora va începe să-i ucidă pe creştini.

― Să bem împotriva tristeţii! îl întrerupse Zagłoba. Ce mai mied!

― Doamne, slobozeşte sufletul meu cât mai curând, să nu mai vadă ochii mei războiul dintre fraţi, se văieta mai departe bătrânul stegar. Vina tuturor are să se spele în sânge, dar acesta nu va fi sângele iertării, căci fratele va omorî pe frate. Cine se află la Niż? Rusinii. Şi din cine e alcătuită oastea lui Jeremi? Cine slujeşte în polcurile magnaţilor? Rusinii. Dar în tabăra Coroanei, puţini sunt? Eu ce sunt? Hei, sărmană Ucraina. Păgânii de la Crîm o să-ţi pună călcâiul pe grumaz şi o să ajungi să vâsleşti pe galere turceşti!

― Jupâne stegar, nu te mai văieta aşa, că ne slobozeşti lacrimile din ochi! spuse Skrzetuski. Va mai veni, poate, şi pentru noi vreme senină!

Tocmai apunea soarele, ultimele raze aruncau luciri purpurii asupra părului alb al stegarului.

În târg băteau clopotele pentru îngerul Domnului, chemând credincioşii la rugăciune.

Ieşiră. Skrzetuski se îndreptă spre catedrala catolică, Zaćwilichowski spre cea ortodoxă, iar jupân Zagłoba o luă către Colţul Clopotului, la hanul lui Dopul.

Se întunecase de-a binelea când se întâlniră iarăşi pe cheiul de la Taśmina. Oştenii lui Skrzetuski aşteptau în baidacuri. Vâslaşii urcau încărcătura. Un vânt rece bătea dinspre ieşirea apropiată la Nipru, şi noaptea făgăduia să nu fie prea liniştită. În lumina focului aprins pe mal, apa râului strălucea sângerie, părând că aleargă cu o iuţeală ameţitoare, undeva în întunericul tainic.

― Ei, drum bun! ură stegarul, strângând cu prietenie mâna tânărului. Şi umblă cu grijă!

― Voi face tot ce-mi stă în putinţă. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să ne revedem curând.

― Poate la Łubnie, ori în tabăra prinţului.

― Domnia Ta vrei să te duci neapărat la prinţ?

Zaćwilichowski ridică din umeri:

― Păi ce-mi rămâne de făcut? Dacă-i război, război să fie!

― Rămâi cu sănătate, jupâne stegar.

― Dumnezeu să te aibă în pază!


Vive valeque!
strigă Zagłoba. Şi dacă apa o să te poarte până la Stambul, închină-te sultanului din partea mea. Ştiu că era mânios!… Miedul a fost nemaipomenit!… Brr! Ce frig e aici!

― La bună vedere!

― Să ne vedem cu bine!

― Du-te cu Dumnezeu!

Vâslele scârţâiră şi plescăiră în apă, baidacurile porniră. Focul care ardea pe mal începu să se depărteze cu repeziciune. Multă vreme Skrzetuski zări făptura bătrânului stegar, luminată de flăcările bobotăii, şi o tristeţe nelămurită îi cuprinse inima. Îl ducea apa, îl ducea şi-l îndepărta de oamenii care-i doreau binele, de fata iubită şi de locurile cunoscute; îl ducea neînduplecat ca predestinarea, spre ţinuturi sălbatice, în beznă…

Din limanul Taśminei ieşiră pe Nipru. Vântul şuiera, vâslele plescăiau uniform, trist. Luntraşii începură să cânte:

 

Ei, b
ă
ur
ă
, cântar
ă

Ş
i cea
ţă
-adunar
ă

 

Skrzetuski se înveli în burcă şi se culcă în aşternutul pe care i-l pregătiseră oştenii. Începu să se gândească la Helena care nu era încă la Łubnie; el pleacă, iar Bohun rămâne. Teama, presimţirile rele, grijile se năpustiră asupra lui ca nişte corbi. Se luptă cu ele până osteni, gândurile i se tulburară, amestecându-se ciudat cu şuierul vântului, plescăitul vâslelor şi cântecele pescarilor; adormi.

 

 

 

 

CAPITOLUL IX

 

A
DOUA
ZI
SE
TREZI
refăcut, sănătos şi cu gânduri mai senine. Vremea era frumoasă. Apele larg revărsate se vălureau în unduiri mărunte sub adierile uşoare, calde.

Malurile erau acoperite de ceaţă şi se contopeau cu pânza apelor într-o întindere nesfârşită. Rzędzian, când se trezi şi se frecă la ochi, mai că se înspăimântă. Îşi roti privirile mirate împrejur şi, nevăzând malul nicăieri, zise:

― Stăpâne, pentru Dumnezeu, parcă suntem pe mare…

― Da’ de unde, nu e marea. Râul e foarte larg, răspunse Skrzetuski; o să zăreşti malurile când se va ridica ceaţa.

― Cred că în curând o să călătorim şi în ţara turcului.

― O să călătorim, dacă vom avea poruncă; dar vezi că nu suntem singuri.

Other books

Ill Wind by Rachel Caine
Cool in Tucson by Elizabeth Gunn
Spoils of War by Catrin Collier
Scent of Magic by Maria V. Snyder
Ransome's Quest by Kaye Dacus