Prin foc si sabie (84 page)

CAPITOLUL XIII

P
RIN
Ţ
UL
J
EREMI
PRIMI
VESTEA
despre tăierea lui Bohun destul de nepăsător, mai ales când află că sunt oameni din alte steaguri, care sunt gata să depună mărturie că Wołodyjowski fusese provocat. Dacă lucrul nu s-ar fi întâmplat cu câteva zile înainte de vestirea alegerii lui Jan Kazimierz, dacă lupta candidaţilor ar fi fost încă în toi, fără îndoială că potrivnicii lui Jeremi, în frunte cu cancelarul şi prinţul Dominik, n-ar fi întârziat să facă din această întâmplare o armă împotriva lui, oricâte mărturii şi oricâţi martori ar fi avut. Dar, după renunţarea lui Karol, minţile erau ocupate cu alte rosturi şi era lesne de presupus că totul va fi dat uitării.

Doar Chmielnicki mai putea să se folosească de această împrejurare, ca să arate cât e de nedreptăţit, dar prinţul se aştepta că principele va aminti în răspunsul său ori va porunci să se spună din partea lui în ce chip a murit trimisul, şi Chmielnicki nu va cuteza să se îndoiască de vorbele regelui.

Prinţul dorea numai să nu se facă zarvă politică din pricina oştenilor săi. Pe de altă parte, gândindu-se la Skrzetuski, prinţul era chiar bucuros de cele petrecute, fiindcă scăparea Helenei era acum cu mult mai uşoară. Putea să fie găsită, luată cu forţa sau răscumpărată, şi nu încăpea îndoială că prinţul nu s-ar fi zgârcit să plătească sume oricât de mari pentru a-şi izbăvi cavalerul favorit de suferinţă, făcându-l iarăşi fericit.

Wołodyjowski mergea cu mare frică la prinţ, fiindcă, deşi nu era sperios din fire, se temea ca de foc de fiecare dată când voievodul îşi încrunta sprânceana. Cât de mari îi fură deci mirarea şi bucuria când prinţul, ascultându-le istorisirea şi gândindu-se o clipă asupra celor întâmplate, scoase un inel scump din deget şi spuse:

― Laud stăpânirea Domniilor Voastre; aţi făcut bine că nu l-aţi atacat voi întâi, pentru că de aici puteau să se stârnească în Seim discuţii îndelungate şi păgubitoare. Iar dacă cneaghina va fi găsită, Skrzetuski vă va fi recunoscător până la moarte. Porucinice Wołodyjowski, mi-a ajuns mie la ureche că Domnia Ta nu prea ştii să-ţi ţii sabia în teacă, aşa cum alţii nu prea-şi ţin limba în gură, faptă pentru care s-ar cuveni să te pedepsesc. Totuşi, de vreme ce te-ai bătut pentru un prieten cu un viteaz atât de cunoscut şi ai păstrat faima steagurilor noastre, primeşte acest inel, ca să-ţi aduci aminte de această zi. Ştiam că eşti un bun oştean şi un iscusit mânuitor de sabie, dar se vede că eşti un meşter neîntrecut.

― El? spuse Zagłoba. El ar fi în stare să reteze coarnele diavolului la a treia încrucişare de săbii. Dacă Luminăţia Ta vei porunci vreodată să mi se taie capul, numai el vreau să mi-l reteze, cel puţin mă va trimite dintr-o singură lovitură pe lumea cealaltă. Lui Bohun i-a spintecat pieptul în două, apoi i-a crestat căpăţâna de două ori.

Prinţului îi plăceau isprăvile de vitejie şi oştenii destoinici, aşa că zâmbi mulţumit şi întrebă:

― Domnia Ta, ai găsit pe cineva până acum să-ţi ţină piept?

― Numai Skrzetuski m-a vătămat o dată puţin, dar şi eu pe el, atunci când Luminăţia Ta ne-ai băgat la temniţă pe amândoi, iar dintre ceilalţi poate Podbipięta ar putea să mi se împotrivească, fiindcă are o putere neobişnuită, şi într-o măsură Kuszel, dacă ar vedea mai bine.

― Luminăţia Ta să nu-l creadă, se amestecă Zagłoba, nimeni nu i se poate împotrivi.

― Bohun s-a apărat multă vreme?

― Cu el am avut de furcă, nu glumă, răspunse Michał. Cunoştea şi aruncătura sabiei în mâna stângă.

― Bohun îmi spunea, îl întrerupse iarăşi Zagłoba, că se bătea zile întregi cu cnejii Kurcewicz, ca să capete îndemânare, şi la Czehryn am văzut că făcea la fel cu alţii.

― Ştii ce, Domnia Ta, îi spuse prinţul lui Wołodyjowski cu o seriozitate prefăcută, du-te la Zamość, cheamă-l pe Chmielnicki la luptă şi dintr-o lovitură scapă Republica de toate grijile şi nenorocirile.

― Dacă Luminăţia Ta îmi porunceşte, mă duc, numai Chmielnicki să se învoiască, răspunse micul porucinic de dragon.

Iar prinţul:

― Noi glumim şi lumea piere! Dar la Zamość tot trebuie să plecaţi, Domniile Voastre. Am ştiri din tabăra cazacilor că îndată ce se va vesti alegerea principelui Kazimierz, Chmielnicki va înceta asediul şi se va retrage în Ucraina, lucru pe care-l va face din dragoste adevărată ori prefăcută faţă de rege, sau pentru că la Zamość şi-ar ştirbi prea tare oastea. Aşadar trebuie să vă duceţi să-i povestiţi lui Skrzetuski ce s-a întâmplat, ca să pornească s-o caute pe cneaghină. Spuneţi-i să-şi ia din steagurile mele de la starostele din Waly oricâţi oşteni îi vor fi de trebuinţă pentru drum. De altminteri am să-i trimit prin Domniile Voastre învoirea şi o scrisoare, pentru că aş vrea tare mult să-l văd fericit.

― Luminăţia Ta eşti părintele nostru, al tuturor, zise Wołodyjowski, de aceea te vom sluji până la moarte.

― Nu ştiu dacă în curând nu veţi ajunge să flămânziţi în slujba mea, răspunse prinţul, dacă toată averea de peste Nipru se va duce de râpă, dar câtă vreme va fi a mea, tot ce am e şi al vostru.

― O! exclamă Michał. Bruma de avere pe care o avem, va fi întotdeauna a Luminăţiei Tale.

― Şi a mea alături de ale celorlalţi! spuse Zagłoba.

― Nu e încă nevoie de aşa ceva, răspunse prinţul cu bunăvoinţă. Trag nădejde că dacă voi pierde totul, Republica o să-şi amintească măcar de copiii mei.

Când spunea aceste cuvinte, prinţul ghicea parcă cele ce aveau să se întâmple în viitor. După douăzeci şi unu de ani, Republica îi dădea singurului său fiu
{171}
tot ce avea mai de preţ – coroana, dar acum uriaşele avuţii ale lui Jeremi erau într-adevăr şubrezite.

― Ştiu că ne-am descurcat bine! zise Zagłoba după ce ieşiră amândoi de la prinţ. Pane Michał, poţi să fii sigur de înaintare. Arată-mi şi mie inelul. Pe viul Dumnezeu, face pe puţin o sută de galbeni de aur, are o piatră foarte frumoasă. Să întrebi mâine pe vreun armean la bazar. Cu asemenea sumă poţi să înoţi în mâncare, băutură şi alte lucruri prea plăcute. Pane Michał, Domnia Ta cum gândeşti? E o zicală ostăşească: „Azi trăiesc, mâine putrezesc!” aşa că nu merită să te gândeşti la ziua de mâine. Viaţa omului e scurtă, pane Michał, tare scurtă. Lucrul de căpetenie este că de acum înainte prinţul te are la inimă. Ar fi dat de zece ori pe atâta ca să i-l dăruiască pe Bohun lui Skrzetuski şi tocmai asta ai făcut tu. Poţi să te aştepţi la o răsplată şi mai mare, crede-mă. Ce, puţini sunt cavalerii care s-au ales cu moşii pe viaţă sau pentru totdeauna de la prinţ? Ce înseamnă un inel ca ăsta! Nu mai încape îndoială, ai să te alegi şi tu cu vreo moşioară, ba până la urmă prinţul o să te şi însoţire cu vreo rubedenie de-a lui.

― De unde ştii Domnia Ta că…

― Că ce?

― Am vrut să-ţi zic: ce-ţi mai trăsneşte prin cap? Cum ar putea să se întâmple aşa ceva?

― Păi cum, nu s-a mai întâmplat? Nu eşti şi tu şleahtic? Nu suntem toţi deopotrivă? Câţi magnaţi nu au rude îndepărtate printre şleahtici, pe care mai târziu le dau după curtenii mai de seamă? Mi se pare că şi Suffczyński de la Sieńcza are de soţie o rudă îndepărtată a familiei Wiśniowiecki. Toţi suntem fraţi, pane Michał, toţi suntem fraţi, cu toate că slujim unii la alţii, pentru că ne tragem cu toţii din Jafet şi nu ne deosebim decât prin avuţie şi ranguri, la care fiecare poate să ajungă. Se poate ca prin alte părţi să fie deosebiri mai mari între şleahtici, dar asemenea şleahtici sunt nişte ticăloşi! înţeleg diferenţele dintre câini, că sunt dresaţi sau de vânătoare care aleargă ca gândul, dar ia aminte, pane Michał, că şleahticii nu pot să fie la fel, pentru că s-ar înfrăţi cu câinii şi n-ar mai fi şleahtici, ruşine pentru care Dumnezeu să nu-i ierte!

― Vorbeşti cu dreptate, Domnia Ta, spuse Wołodyjowski, dar neamul Wiśniowiecki e aproape un neam de regi.

― Şi tu, pane Michał, nu poţi să fii ales rege? Dacă aş vrea cu tot dinadinsul, eu sunt cel dintâi care ţi-aş da votul meu, asemenea lui Zygmunt Skarszewski, care a jurat să voteze numai pentru el însuşi, dacă nu se va pierde la zaruri. Slavă Domnului, la noi totul se face
in liberis suffragiis
şi numai sărăcia ne încurcă drumul, nu obârşia.

― E, tocmai aici e buba! oftă Michał.

― Ce să facem! Ne-au jefuit tot ce aveam şi vom pieri, dacă Republica nu se va gândi la noi, vom pieri ca nişte nemernici! în asemenea împrejurări nu-i de mirare că şi omul cel mai cumpătat doreşte să dea de duşcă o stacană. Pane Michał, hai să bem şi noi câte un păhărel de poşircă, poate că ne mai uşurăm un pic.

Tot vorbind aşa, ajunseră în Oraşul Vechi şi intrară într-o vinărie, înaintea căreia o ceată de copii de casă ţineau şubele şi burcile şleahticilor care se cinsteau înăuntru. Se aşezară la o masă, porunciră să li se dea o carafă şi începură să chibzuiască ce aveau de făcut acum, după moartea lui Bohun.

― Dacă se adevereşte că Chmielnicki părăseşte cetatea Zamość şi se face pace, jupâniţa va fi a noastră, vorbi Zagłoba.

― Trebuie să mergem cât mai repede la Skrzetuski. Nu mai plecăm de lângă el până nu-i găsim logodnica.

― O să purcedem amândoi, dar acum nu-i chip să ajungi la Zamość.

― Acum sau mai târziu e totuna, numai Dumnezeu să ne ajute.

Zagłoba goli pocalul.

― O să ne ajute, o să ne ajute! zise. Pane Michał, ştii ce am să-ţi spun?

― Ce anume?

― Bohun e mort!

Wołodyjowski se uită cu mirare la el.

― Ei na, cine-o ştie mai bine ca mine?

― Pane Michał, Dumnezeu să-ţi binecuvânteze mâinile! Tu ştii, adevărat, şi ştiu şi eu că doar am privit la voi când v-aţi bătut, dar acum mă uit la Domnia Ta şi trebuie să-mi repet întruna, fiindcă uneori mi se pare că am visat. Ce grijă mi-ai luat de pe suflet! Sabia ta a tăiat un adevărat nod gordian! Bată-te-ar norocul să te bată! Pe Dumnezeu din cer, nici nu mai pot să vorbesc! Nu, nu pot să mă stăpânesc! pane Michał, vino să te mai îmbrăţişez o dată! Ai să crezi oare, că atunci când te-am cunoscut, mi-am zis: „Ei, un boboc!” – şi când colo o mândreţe de boboc care l-a scrijelit aşa de bine pe Bohun! Nu mai e în viaţă, n-a mai rămas nici urmă după el, e mort pentru totdeauna, în vecii vecilor, amin!

Zagłoba începu să-l strângă în braţe şi să-l sărute pe Wołodyjowski, iar Michał se înduioşa, ca şi când i-ar fi părut rău de Bohun; în cele din urmă se eliberă din îmbrăţişarea lui Zagłoba şi spuse:

― N-am fost de faţă la moartea lui şi cazacul e tare de vârtute; dacă mai trăieşte?

― Pentru Dumnezeu, ce tot vorbeşti, Domnia Ta?! se sperie Zagłoba. Sunt gata să plec mâine la Lipków şi să-i fac o înmormântare pe cinste, numai să-l văd mort.

― Ce rost are să te mai duci? Doar n-o să omori un om rănit. Cu sabia cam aşa se întâmplă: cine nu-şi dă sufletul de la început, de cele mai multe ori scapă cu viaţă. Sabia nu e ca plumbul.

― Nu, nu se poate! Când am plecat, începuse să horcăie. A, e cu neputinţă! Chiar eu i-am legat rănile. Avea tot pieptul spintecat în două. Să-i dăm pace, că l-ai ciopârţit ca pe un iepure. Noi trebuie să plecăm cât mai repede să-l ajutăm pe Skrzetuski şi să-l mângâiem, fiindcă o să se prăpădească de supărare.

― Sau o să îmbrace rantia de călugăr, chiar el mi-a spus.

― Ce-i de mirare? Şi eu aş fi făcut la fel, dacă eram în locul lui. Nu cunosc un cavaler mai vrednic şi mai nefericit decât el. Of, că greu îl mai încearcă Dumnezeu!

― Încetează, Domnia Ta, se rugă Wołodyjowski puţin ameţit, că nu mai pot să-mi ţin lacrimile.

― Da’ eu mai pot? răspunse Zagłoba. Un cavaler atât de vrednic, un oştean… da’ şi ea? Domnia Ta n-o cunoşti… o porumbiţă atât de gingaşă!

Jupân Zagłoba izbucni în hohote groase de plâns, pentru că o iubea într-adevăr foarte mult pe cneaghină, iar Michał îi ţinu isonul mai subţire; băură vinul amestecat cu lacrimi, apoi, slobozindu-şi capetele în piept, statură un răstimp posomorâţi, până când Zagłoba izbi cu pumnul în masă:

― Pane Michał, de ce plângem? Bohun e mort!

― Adevărat, spuse Wołodyjowski.

― Se cuvine mai degrabă să ne bucurăm. Dacă nici acum n-o găsim, suntem nişte prostănaci.

― Să plecăm, zise Michał, ridicându-se.

― Să bem! îl îndreptă Zagłoba. Cu ajutorul lui Dumnezeu, o să le botezăm şi copiii, şi asta e cu putinţă numai pentru că l-am căsăpit pe Bohun.

― Aşa i-a trebuit! sfârşi Wołodyjowski, nebăgând de seamă că jupân Zagłoba împarte cu el meritul de a-l fi omorât pe Bohun.

CAPITOLUL XIV

Î
N
SFÂR
Ş
IT
,
ÎN
CATEDRALA
din Varşovia răsună
Te Deum laudamus
şi „regele fu uns”, tunurile bubuiră, clopotele începură să bată şi toate inimile se umplură de încredere şi curaj.

Trecuse timpul
interregis,
timp de tulburări şi teamă, cu atât mai înfricoşător, cu cât se nimerise într-o clipă de grea cumpănă pentru Republică. Cei care tremurau la gândul primejdiilor ameninţătoare, acum, când alegerea se desfăşurase cum nu se putea mai paşnic, răsuflară uşuraţi. Multora li se părea că groaznicul război civil trecuse o dată pentru totdeauna şi că regelui nou ales nu-i mai rămânea decât să-i judece pe vinovaţi. Această nădejde era susţinută şi de purtarea lui Chmielnicki. La Zamość, cazaci asediau cetatea cu înverşunare, în timp ce în vorbe se arătau de partea lui Jan Kazimierz. Chmielnicki trimitea scrisori pline de supunere şi de credinţă prin preotul Huncel Mokrski, iar prin alţi soli cerşea umil bunăvoinţă pentru el şi oastea zaporojeană. Se ştia de asemenea că regele, împărtăşind vederile politice ale cancelarului Ossoliński, dorea să se arate foarte îngăduitor cu cazacii. Acum, ca şi înainte de înfrângerea de la Piławce, pacea era pe toate buzele. Toată lumea se aştepta ca după atâtea nenorociri Republica să mai răsufle şi să-şi vindece toate rănile sub noua domnie.

În sfârşit, Smiarowski plecă să ducă lui Chmielnicki scrisoarea regelui şi în curând se răspândi vestea bună că zaporojenii vor părăsi asediul fortăreţei Zamość, retrăgându-se până în Ucraina, unde vor aştepta în linişte poruncile regale şi pe împuterniciţii care aveau să le judece nedreptăţile. Se părea că după furtună avea să se arcuiască deasupra ţării curcubeul multicolor, vestind liniştea şi vremea senină.

Într-adevăr nu lipseau prevestirile şi semnele de rău augur, dar faţă de împrejurările prielnice, nu le mai lua nimeni în seamă. Regele plecă la Częstochowa să mulţumească mai întâi Maicii Domnului pentru alegerea sa şi să se roage să-l ocrotească şi mai departe, apoi se îndreptă spre Cracovia, unde avea să aibă loc încoronarea. Odată cu el purceseră şi demnitarii; Varşovia se goli, rămaseră numai
exules
{172}
din Rutenia, care nu îndrăzneau încă să se întoarcă la proprietăţile ruinate, sau nu mai aveau pentru ce.