Prin foc si sabie (106 page)

Dar sufletele oamenilor se împietriseră tot mai mult şi nici un înger al împăcării nu zbura deasupra câmpului de luptă.

CAPITOLUL XXV

A
DOUA
ZI
,
ÎNAINTE
CA
SOARELE
să-şi reverse strălucirea de aur pe bolta cerului, în tabăra polonă se ivi un nou val de apărare. Cel dinainte era prea lung şi le venea greu să-l apere şi să se ajute unii pe alţii, aşa că prinţul şi pan Przyjemski hotărâră să-şi înconjure oastea cu un şanţ mai scurt. Săpaseră toată noaptea cu sârg – husarii laolaltă cu celelalte polcuri şi cu slujitorii. Abia după ceasurile trei din noapte somnul închise ochii oştenilor trudiţi, care, în afară de străji, dormiră cu toţii somn de piatră, fiindcă şi duşmanul muncise în timpul nopţii şi, după înfrângerea de ieri, n-avea să se mişte prea repede. Se aşteptau chiar ca în ziua aceea să nu atace deloc.

Skrzetuski, jupân Longinus şi Zagłoba şedeau în cort sorbind o fiertură de bere, amestecată cu multe bucăţi de brânză de vacă, şi sporovăiau despre truda de istov din noaptea care trecuse, cu acea mulţumire cu care oştenii vorbesc totdeauna despre o biruinţă câştigată de curând.

― Eu m-am învăţat să mă culc la mulsoarea de seară şi să mă scol la cea de dimineaţă, cum făceau anticii, spunea jupân Zagłoba, dar în război, de! E greu să mă ţin de acest obicei! Dormi când se poate şi te scoli când te trezesc. Mi-e ciudă numai că pentru nişte ticăloşi ca ăştia trebuie să ne stricăm tabieturile. Dar ce să-i faci, aşa sunt timpurile! Le-am plătit-o cu vârf şi îndesat ieri. Dacă le-am mai da de câteva ori asemenea papară, le-ar pieri pofta să ne mai scoale din somn.

― Domnia Ta, nu ştii, au căzut mulţi dintre ai noştri? întrebă Podbipięta.

― Ei! Nu prea mulţi; cum se întâmplă de obicei, dintre năvălitori mor mai mulţi decât dintre cei împresuraţi. Domnia Ta nu te pricepi atât de bine ca mine, pentru că n-ai bătut atâtea războaie, dar noi, oştenii mai vârstnici, n-avem nevoie să mai numărăm morţii, ştim câţi au căzut după felul bătăliei.

― O să învăţ şi eu pe lângă Domniile Voastre, zise jupân Longinus cu dulceaţă.

― Nu mai încape îndoială, numai să te ajute mintea, lucru de care tare mă îndoiesc.

― Dă-i pace, Domnia Ta, se amestecă Skrzetuski. Doar nu e prima luptă la care jupân Podbipięta ia parte, unde dă Dumnezeu ca cei mai buni cavaleri să se bată cum s-a bătut el ieri.

― Am făcut şi eu ce-am putut, răspunse lituanianul, nu atâta cât aş fi vrut.

― Aşa-i! Aşa-i! Nu te-ai bătut rău deloc, spuse proteguitor Zagłoba, nu e vina ta că alţii te-au întrecut (aici începu să-şi răsucească sfârcul mustăţii în sus).

Lituanianul asculta cu ochii în jos şi oftă, gândindu-se la strămoşul Stowejko şi la cele trei capete.

În clipa aceea uşa cortului se crăpă şi intră vioi Michał, vesel ca un sticlete într-o dimineaţă senină.

― Acum suntem toţi împreună! strigă jupân Zagłoba. Daţi-i şi lui bere!

Micul cavaler strânse mâinile celor trei prieteni şi zise:

― De-aţi şti câte ghiulele sunt pe maidan, nici nu vă puteţi închipui! Nu faci un pas, fără să te împiedici de ele.

― Am văzut şi eu, răspunse Zagłoba, fiindcă după ce m-am sculat, am mers puţin prin tabără. Găinile din tot ţinutul Lwówului nu sunt în stare să facă atâtea ouă nici în doi ani de zile. Ehei, dacă ar fi ouă, ce le-am mai prăji în tigaie! Să ştiţi, Domniile Voastre, că pentru o strachină de ouă prăjite, dau cea mai aleasă mâncare. Am fire de oştean, ca şi Domniile Voastre. Înfulec de bunăvoie tot ce e bun, numai să fie cât mai mult. Tocmai de aceea sunt mai iute la luptă decât tinerii înfofoliţi din ziua de azi, care nu-ţi mănâncă o pară mai răscoaptă fără să se apuce îndată cu mâinile de burtă.

― Ehei! Domnia Ta, bună treabă ai făcut ieri cu Burłaj! îi spuse micul oştean. Să-l tai chiar aşa, pe unul ca Burłaj, ho, ho! La una ca asta nu mă aşteptam din partea Domniei Tale. Era un viteaz vestit în toată Ucraina şi în ţinuturile turceşti.

― Ce? Da! răspunse Zagłoba mulţumit. Nu mi se întâmplă pentru întâia oară, pane Michał. După cum văd, ne-am căutat unul pe altul într-o baniţă cu sămânţă de mac şi ne-am ales patru inşi cum nu se mai află în toată Republica. Pe viul Dumnezeu, cu Domniile Voastre şi cu prinţul în frunte sunt gata să pornesc fie şi la Stambul. Luaţi aminte numai: Skrzetuski l-a ucis pe Burdabut şi ieri pe Tuhai-bei…

― Tuhai-bei n-a murit, îl întrerupse porucinicul, am simţit cum mi s-a răsucit lama săbiei, apoi ne-au despărţit.

― E totuna, zise Zagłoba, pane Jane, nu mă mai întrerupe. Pan Michał l-a căsăpit la Varşovia pe Bohun, cum ţi-am mai spus…

― Domnia Ta, mai bine nu ne-ai mai aduce aminte, spuse lituanianul.

― Ce s-a spus, s-a spus şi basta, răspunse Zagłoba. Cu toate că era mai bine să nu fi spus, dar merg mai departe: jupân Podbipięta din Myszykiszki l-a sugrumat pe Pułjan, iar eu pe Burłaj. Totuşi nu pot să nu vă spun că i-aş da pe toţi ceilalţi pe Burłaj şi că am avut grozav de furcă cu el. Era un diavol, nu un cazac, ai? Dacă aveam fii
legitime natos,
ştiu că le lăsăm un nume frumos. Sunt curios numai, ce-o să spună Măria Sa regele şi Seimul, când ne vor răsplăti pe noi, care ne hrănim aici mai mult cu pucioasă şi salpetru.

― A fost un viteaz mai mare decât noi toţi, zise jupân Longinus, al cărui nume nu-l cunoaşte şi nu-l pomeneşte nimeni.

― Aş vrea să ştiu cine-i acela? Poate pe vremea celor vechi? întrebă jignit Zagłoba.

― Ei, frăţioare, n-a fost pe vremea celor vechi, e vorba de cel care l-a doborât la Trzcianna pe regele Gustav Adolf cu cal cu tot şi l-a luat în robie, lămuri lituanianul.

― Eu am auzit că asta s-a petrecut la Puck, se amestecă Michał.

― Totuşi regele i-a scăpat şi a fugit, adăugă Skrzetuski.

― Aşa-i! Ştiu şi eu câte ceva despre trebşoara asta, spuse jupân Zagłoba, mijindu-şi ochiul, fiindcă pe atunci tocmai slujeam sub Koniecpolski, tatăl stegarului de astăzi! Modestia nu-mi îngăduie să rostesc numele acelui viteaz, de aceea nu-l cunoaşte nimeni. Deşi, vă rog să mă credeţi, Gustav Adolf era un mare războinic, ca şi Koniecpolski, dar întâlnirea cu Burłaj a fost mult mai trudnică pentru mine, v-o spun curat!

― Asta vrea să însemne că Domnia Ta l-ai doborât pe Gustav Adolf? întrebă Wołodyjowski.

― Pane Michał, m-am lăudat eu cu aşa ceva?… S-o lăsăm uitată; am eu cu ce să mă laud şi astăzi, ce să mai vorbesc de vremurile de odinioară!… Grozav mai ghiorăie berea asta în burtă; cu cât pui mai multă brânză, cu atât ghiorăie mai tare. Prefer fiertura de vin, deşi îi mulţumesc lui Dumnezeu şi pentru asta, poate că în curând n-o să mai avem nici una. Preotul Żabkowski mi-a spus că stăm prost cu hrana, iar el e foarte îngrijorat, că are burta cât o arie. Straşnic mai e şi bernardinul ăsta! Îmi place grozav. E mai mult oştean decât călugăr. Dacă-l trăsneşte pe vreunul peste bot, poţi să-i porunceşti coşciug.

― Aha! îşi aduse aminte Wołodyjowski, nu v-am spus, Domniile Voastre, cum s-a purtat Jaskólski în noaptea asta. S-a urcat în turnul uriaş din partea dreaptă a castelului şi se uita la bătălie. Trebuie să ştiţi că trage grozav de bine cu flinta. Îi spune deci lui Żabkowski: „În cazaci n-o să trag, că oricum sunt şi ei creştini, deşi fac atâta scârbă lui Dumnezeu, dar în tătari (zice) nu pot să mă stăpânesc să nu ţintesc!” Şi unde începe să mi-i ia la ochi; cred că a nimerit vreo treizeci cât a ţinut lupta.

― De-ar fi toţi preoţii la fel! oftă Zagłoba. Dar Muchowiecki al nostru nu face altceva decât să-şi ridice mâinile în sus şi să plângă că se varsă atâta sânge creştinesc.

― Lasă-l în pace, Domnia Ta, îl dojeni Skrzetuski. Părintele Muchowiecki e un sfânt, şi cea mai bună dovadă e că ceilalţi, deşi mai vârstnici decât el, se închină smeriţi înaintea lui.

― Nu numai că nu-i tăgăduiesc sfinţenia, răspunse Zagłoba, dar gândesc că ar fi în stare să-l convertească pe însuşi hanul. Ei, Domniile Voastre! Măria Sa hanul trebuie să fie atât de furios, încât păduchii i se dau de-a berbeleacul de frică! Dacă vom ajunge să negociem cu el, mă duc şi eu cu comisarii. Ne cunoaştem de multă vreme, şi cândva ţinea foarte mult la mine. Poate că-şi va aminti de mine.

― Pentru negocieri îl vor alege la sigur pe Janicki, care vorbeşte tot atât de bine în limba tătarilor ca şi în cea polonă, spuse Skrzetuski.

― Şi eu la fel, iar mârzacii mă cunosc ca pe un cal breaz. La Crîm voiau să-mi dea pe fiicele lor, ca să aibă urmaşi frumoşi, dar pentru că eram tânăr şi nu încheiam nici un târg când era vorba de curăţenia mea, ca jupân Podbipięta din Myszykiszki, m-am ţinut mai mult de năzbâtii pe acolo.

― Mi-e şi ruşine să ascult! spuse jupân Longinus, lăsându-şi privirile în pământ.

― Păi Domnia Ta parcă eşti un sturz dresat: o ţii una şi bună. Se vede că roşcovanii nu-au învăţat prea bine limba oamenilor.

Vorba le fu întreruptă de un murmur care se auzea de afară, aşa că ieşiră să vadă ce se petrece. O mulţime de oşteni se aflau pe întărituri şi priveau câmpul care se schimbase destul de mult în timpul nopţii şi se schimba şi acum văzând cu ochii. Nici cazacii nu stătuseră degeaba de la ultima năvală, ci săpaseră şanţuri, în care aduseseră tunuri lungi şi răsunătoare, cum nu erau în tabăra polonă, şi începuseră să adâncească altele în cruciş. De departe, mormanele de pământ semănau cu mii de muşuroaie uriaşe de cârtiţă. Tot locul care cobora dinspre tabăra polonă era acoperit de ele, pământul reavăn se vedea înnegrind peste tot prin verdeaţă, şi pretutindeni mişunau oamenii care trudeau. Până şi pe vechiul val de apărare se vedeau chipiele roşcate ale cazacilor.

Prinţul stătea pe întărituri în tovărăşia starostelui de Krasny Staw şi a lui Przyjemski. Mai jos, castelanul de Belż privea cu ocheanul la şanţurile cazacilor şi-i spunea paharnicului Coroanei:

― Duşmanul începe asediul în toată regula. Văd că trebuie să părăsim întăriturile şi să ne mutăm la cetate.

Prinţul Jeremi auzi aceste vorbe şi spuse, aplecându-se de sus spre castelan:

― Să ne ferească Dumnezeu de una ca asta, am intra de bună voie ca într-o capcană. Aici trebuie să trăim ori să murim.

― Asta e şi părerea mea, chiar dacă ar trebui să omor în fiecare zi câte un Burłaj, se amestecă jupân Zagłoba. În numele oştirii întregi protestez împotriva părerii Domniei Sale castelanul de Belż.

― Asta nu-i treaba Domniei Tale! i-o reteză prinţul.

― Tăcere, Domnia Ta! şopti Wołodyjowski, trăgându-l pe şleahtic de mânecă.

― Îi vom strivi ca pe nişte cârtiţe în adăposturile astea, vorbi Zagłoba, rog pe Luminăţia Voastră să mă învoiască să iau parte la cea dintâi ieşire. Mă cunosc ei destul de bine, dar o să mă cunoască şi mai bine.

― Ieşire!… se miră prinţul şi încruntă sprânceana. Ia stai, Domnia Ta… acum nopţile sunt întunecate de cu seară…

Se întoarse apoi spre starostele de Krasny Staw, spre Przyjemski şi căpeteniile.

― Domniile Voastre, poftiţi la sfat, le spuse.

Şi coborî de pe valul de apărare, urmat de toate căpeteniile.

― Pentru numele lui Dumnezeu, ce faci, Domnia Ta? îl certă Wołodyjowski pe Zagłoba. Ce-i asta? Nu ştii ce înseamnă slujba şi disciplina, de te amesteci în vorba celor mai mari? Prinţul este un stăpân îngăduitor, dar în timp de război nu ştie ce-i gluma.

― N-ai grijă, pane Michał! răspunse Zagłoba. Koniecpolski tatăl era un leu năprasnic şi s-a luat de multe ori după sfatul meu; să mă mănânce lupii dacă nu tocmai de aceea l-a bătut de două ori pe Gustav Adolf. Ehe, ştiu eu cum să-i iau! Ca şi acum! Ai băgat de seamă cum
obstupuit
{185}
prinţul, când i-am vorbit de ieşire? Dacă Dumnezeu ne va da o izbândă, al cui va fi meritul? Ai? Al tău?

Atunci se apropie Zaćwilichowski.

― Ei? Râmă întruna! Râmă ca porcii! zise arătând spre câmp.

― Aş fi preferat să fie porci, răspunse Zagłoba, fiindcă am fi avut cârnaţi ieftini; ce leapădă ăştia, nici câinii nu mănâncă. Oştenii au fost nevoiţi să sape fântâni în locul apărat de Firlej, pentru că, în iazul de răsărit, nici nu mai vedeai apa din pricina morţilor. Spre dimineaţă a plesnit fierea în câini şi toţi au ieşit la suprafaţă. Vinerea n-o să putem mânca peşte, pentru că s-a hrănit cu carne.

― Adevărat, spuse Zaćwilichowski, sunt oştean trecut prin multe, dar atâţia morţi n-am văzut de mult, poate de la Hotin, când ne atacau ienicerii.

― Ai să vezi şi mai mulţi, Domnia Ta, ţi-o spun eu!

― Cred că astă-seară, dacă nu chiar mai înainte, au să pornească iar la atac.

― Eu zic că o să ne lase în pace până mâine.

Abia apucă jupân Zagłoba să-şi sfârşească vorba, că în şanţuri înfloriră fumuri lungi, albe, şi ghiulelele zburară cu zgomot deasupra întăriturilor.

― Iacă, Domnia Ta! spuse Zaćwilichowski.

― Ha! Nu cunosc meşteşugul războiului! răspunse Zagłoba.

Bătrânul Zaćwilichowski avea totuşi dreptate. Chmielnicki începu asediul în toată regula; tăie toate drumurile şi ieşirile, luă furajele, săpă canale spre întărituri şi tranşee, se apropie de tabără pe sub pământ, cu şanţuri cotite, dar nu lăsă baltă nici atacurile. Hotărâse să nu dea o clipă de linişte celor împresuraţi, să-i istovească, să-i înfricoşeze, să nu le îngăduie să pună geană pe geană şi să-i sâcâie până când le vor cădea armele din mâinile amorţite. Aşa că seara se năpusti iarăşi asupra întăriturilor apărate de Wiśniowiecki cu acelaşi rezultat din ziua dinainte, cu atât mai mult cu cât cazacii nu mai atacau cu aceeaşi înverşunare.

În ziua următoare focul nu încetă nici o clipă. Şanţurile erau atât de aproape, încât până şi flintele trimiteau plumbi până la valul de apărare; adăposturile de pământ fumegau ca nişte vulcani, de dimineaţa până seara. Nu era o bătălie hotărâtoare, ci împuşcături de hărţuială, care nu mai conteneau. Asediaţii ieşeau din când în când din întărituri şi atunci intrau în joc săbii, ţăpoaie, coase şi suliţe. Dar abia apucau să nimicească un rând de cazaci, că adăposturile se umpleau îndată cu alţi oameni. Oştenii nu aveau o clipă de odihnă toată ziua, iar când venea scăpătatul atât de dorit al soarelui, începea un nou atac pe toată linia, aşa că nu mai putea fi vorba de nici o ieşire.

În noaptea de 16 iulie doi polcovnici destoinici, Hładki şi Nebaba, loviră cvartirul prinţului şi fură iarăşi înfrânţi, iar ceilalţi, goniţi de starostele de Krasny Staw, fugiră cuprinşi de o spaimă cumplită spre tabără, lepădând armele şi cornetele cu pulbere. De acelaşi noroc avu parte şi Fedoreńko, care, folosindu-se de ceaţa deasă, în zori, cât pe ce să cucerească târgul. Îl respinse pan Korf în fruntea nemţilor, iar starostele de Krasny Staw şi stegarul Koniecpolski îl nimiciră aproape cu totul pe când fugea.